Mandala Wrap Pants

Inimi dragi,

Copil fiind, colecționam bucăți de materiale care nu se mai dovedeau utile adulților și le transformam în minunate rochițe pentru cele câteva păpuși pe care le împărțeam împreună cu sora mea.

Asemena mamei noastre care multă vreme ne-a creat propriile hăinuțe, eram și noi un fel de magicieni din mâinile cărora se nășteau lucruri.

A urmat apoi perioada în care am început să-mi confecționez propriile obiecte vestimentare, remodelând haine mai vechi, care nu mi se mai potriveau sau al căror model nu mai era în acord cu gusturile și tendințele pe care le vedeam în rândul colegilor mei. Nu era deloc o muncă ușoară, pentru că nu avusesem niciodată o mașină de cusut acasă (mama ne  realiza toate lucrurile la mașina de cusut a bunicii, o mașină veche și foarte zgomotoasă). Cum niciun adult nu și-a dat silința să dea mai departe din secretele acestei mașinării pe cât de zgomotoase, pe atât de magice dat fiind usurința cu care observam că puteai realiza o cusătură, am început să-mi cos propriile lucrușoare, cu mâna. Vă închipuiți că finisajele erau din cele mai stângace, dar pentru mine erau piesele de rezistență din vestimentația pe care o aveam în acea vreme 🙂. Perioada asta nu a durat însă prea mult; a urmat adolescența, care a venit la pachet cu preocupări și interese noi, așa că, în timp, am dat uitării această preocupare ce stârnise la un moment dat atâta fascinație copilului din mine.

Și azi, ca și ieri, caut să îmbrățisez noul cu aceeași deschidere a copilului dornic să cunoască și să tranforme universul din care face parte. Așa mi-am amintit cu câtă plăcere îmbrăcam lumea copilariei mele în materiale colorate și vesele.  Și cum de la gând la fapte mai rămâne un singur pas, am trecut la acțiune 🙂. Am căpătat împrumut o mașină de cusut, mi-am exersat îdemânarea pe câteva perdele și o fustă a cărei lungime nu se potrivea întocmai stilului meu, și cu emoție mi-am luat inima în dinți și am purces prin magazine în căutarea de materiale colorate, pregătite să devină un obiect vestimentar imaginat si făcut de mine.

Nimic nu se compară cu entuziasmul și bucuria de a crea. Timp de 3 zile am respirat bucurie și așa am dat viață, după multă vreme, unei perechi de pantaloni colorați, ușori și veseli, numai buni de purtat la întâlnirea cu briza mării.

Vă îmbrățișez cu drag și lumină, inimi frumoase ♡.

Dacă îți doreşti un articol realizat in atelierul meu, te invit să vizitezi magazinul și pagina mea de facebook aici.
Mulțumesc 🙂

Exercițiu de conectare cu inima

Îți mulțumesc, inimă!

Când meditez asupra inimii, sunt lumină. Sunt galben şi verde, sunt iubire, început şi sfârşit, vibrație şi adevăr.


Inima noastră este primul organ care se formează atunci cand venim pe acest pământ; ea este templul luminii, este starea de a fi dincolo de timp şi spațiu, puntea dintre finit şi infinit, prezent şi eternitate, este deschiderea către totalitate.


Atunci când ne întoarcem în inima, revenim acasă. Pe cât de complicată ne-ar părea la început această întoarcere şi conectare cu sursa creației noastre, pe atât de simplu devine totul în momentul în care decidem să facem primul pas către inimă.
Inima este acolo, cu sau fără conştientizarea ei; lumina şi vibrația ei infinită ne însoțesc în fiecare moment al existenței noastre.

Inima este portalul către trăirea directă a ceea ce numim spirit, conştiință, sursă, univers, dumnezeu…sau oricum doriți să numiți această forță supremă, primordială.

Cel mai simplu exercițiu pe care aleg să-l fac ori de cate ori doresc să mă conectez cu inima mea, este acela în care îmi pun ambele mâini pe piept, în dreptul inimii şi îi mulțumesc. Îi mulțumesc că exist, îi mulțumesc că bate în fiecare clipă, îi mulțumesc pentru toată iubirea necondiționată pe care o poartă ♡


În momentele agitate în care se întâmplă să rămân prinsă în capcanele agitatei minți, acest exercițiu mă ajută să mă conectez cu realitatea inimii mele. Ea este mereu acolo şi îmi aminteşte că sunt ceea ce sunt, pentru că în spțiul inimilor noastre nu există bun sau rău, frumos ori urât, înțelept sau prost… Eu sunt ceea ce sunt.
Namaste ♡

Brățara Bucuriei – Ziua inimii (7)

Vă îmbrățișez, inimi bucuroase.

Am încheiat ieri primul ciclu din exercițiul de redescoperire a bucuriei și creativității. Mi-am dat seama că acest exercițiu nu reprezintă altceva decât o îndreptare a atenției către acest sentiment minunat pe care îl putem trăi zilnic atâta timp cât alegem să ne deschidem inimile. Bucuria este în noi în fiecare clipă, tot ceea ce am încercat prin acest joc minunat a fost să ne deschidem inimile și să lăsăm bucuria să se manifeste, să ne cuprindă cu energia sa.

Ziua de ieri am primit-o cu mulțumire si bucurie, la fel cum am făcut cu toate cele 7 zile ale acestui exercițiu . M-am bucurat de aerul proaspăt al dimineții, de culorile cerului acoperit de nori jucăuși, m-am bucurat de o cină delicioasă pe care am pregătit-o pentru mine și iubitul meu…m-am bucurat. În semn de mulțumire pentru bucuria trăită, am realizat ultima piesă din brățara bucuriei, așa am încheiat un exercițiu și am început o relație noua cu inima mea.

 

Dacă ai ales să faci acest exercițiu împreună cu mine, sau l-ai început mai târziu, sau poate, cine ştie, vei alege să-l faci într-un alt moment, ți-ai dat sau îți vei da seama că tot ceea ce ai inclus pe harta ta mentală este o intenție. Dacă într-una dintre zile nu vei putea realiza una sau mai multe din activitațile stabilite, nu este nici-un fel de problemă, intenția pe care ți-ai setat-o este primul pas către îndeplinirea obiectivului tău. Cu ajutorul acestui joc, nu facem decât să ne deschidem sufletul şi să primim bucuria din orice parte ar veni ea. Veți rămâne surprinşi când veți constata cât de multe momente, activități, întâmplări, ne pot face bucuroşi dar și cât de creativi suntem atunci când ne acordăm atenție și încredere.

Exercițiul propus nu se termina însă aici, el este doar începutul unei relații strânse și sincere cu inimile noastre. Brățara pe care am creat-o este darul pe care mi l-am făcut mie și mă va însoți mai departe în călătoria minunată alături de partea cea mai luminoasă și mai sinceră a ființei noastre, alături de copilul care se bucură, care iubește, care crează.

LogoLicious_20170523_110920

LogoLicious_20170523_111034

LogoLicious_20170523_110734

Te invit să ne prezinți experiența ta, printr-un comentariu la postările mele sau direct pe grupul de exercițiu la care te poți alătura aici.

Oricând poți să-mi adresezi o întrebare sau să-mi ceri ajutorul în cazul în care nu ai înțeles ceva din jocul propus de mine.

Dacă îți doreşti un articol realizat in atelierul meu, te invit să vizitezi magazinul si pagina mea de facebook aici.
Mulțumesc 🙂

Brățara Bucuriei – Ziua recunoştinței (6)

Bună dimineața, inimi bucuroase!

Azi este ultima zi din exercițiul bucuriei şi creativității, dar este şi prima zi dintr-o săptămână nouă. Un sfârşit şi un început…nimic programat, nimic întâmplător.

Dar înainte de a trage concluziile acestei zile, vom discuta despre ziua de ieri, a şasea zi a bucuriei, ziua în care mi-am propus să meditez asupra binecuvântărilor din viața mea, ziua odihnei. Fie că suntem conştienți sau nu, fiecare dintre noi are o mulțime de lucruri pentru care poate fi recunoscător. În primul rând, este o minune că trăim, că deschidem ochii în fiecare dimineață si primim lumina zilei, ca respirăm, că avem un corp sanatos, că avem o familie care ne iubeşte şi pe care o iubim, că avem prieteni, că avem un job şi colegi minunați alături de care învățăm zilnic să comunicăm şi să creăm împreună lucruri în folosul altor oameni dar şi în folosul nostru, că avem un iubit sau o iubită alături de care păşim pe drumul minunat al vieții …şi lista poate continua. Fiecare dintre noi avem lista noastră de binecuvântări pe care ni le putem enumera şi pentru care putem fi recunoscători. Acest mic exercițiu de conştientizare şi mulțumire pentru ceea ce ne ofera zilnic viața, corpul nostru şi oamenii cu care interacționăm este o binecuvântare şi un motiv de bucurie, linişte şi iubire.

Puterea şi capacitatea noastră de a crea este şi ea o binecuvântare, instrumentul cu ajutorul căruia putem construi lumi interioare si exterioare infinite. Ieri am realizat a şasea piesă din brățara bucuriei, o piesă a recunoştinței şi a iubirii căreia i-am transmis energia infinită a mulțumirii pentru toate binecuvântările din viața mea.

Dacă dorești, te invit să ne prezinți experiența ta, printr-un comentariu la postările mele sau direct pe grupul de exercițiu la care te poți alătura aici.

Oricând poți să-mi adresezi o întrebare sau să-mi ceri ajutorul în cazul în care nu ai înțeles ceva din jocul propus de mine.

Dacă îți doreşti un articol realizat in atelierul meu, te invit să vizitezi magazinul si pagina mea de facebook aici.
Mulțumesc 🙂

Brățara Bucuriei – Ziua feminității (5)

Bună să ne fie inima! 

Au trecut cinci zile din jocul minunat al bucuriei. Cinci zile în care am învățat că bucuria o purtăm în inima noastră mereu. Am învățat să primim, să fim deschişi şi să conştientizăm că noi suntem creatorii a ceea ce avem, simțim şi experimentăm.

Ziua de ieri, ca şi restul zilelor, a venit la pachet cu momente şi întâmplări din cele mai diverse; dar atenția mea s-a îndreptat cu precădere spre ceea ce îmi aduce de fiecare dată bucurie. Aşa m-am bucurat de o zi a feminității în care am plantat flori în grădină, am ascultat cântecul  ploii şi am petrecut momente frumoase alături de prietenele mele dragi.

În semn de recunoştință pentru momentele de bucurie, am creat a cincea piesă din brățara bucuriei. Este o piesă colorată, veselă, vie, precum sufletele noastre atunci când se bucură.

Dacă dorești, te invit să ne prezinți experiența ta, printr-un comentariu la postările mele sau direct pe grupul de exercițiu la care te poți alătura aici.

Oricând poți să-mi adresezi o întrebare sau să-mi ceri ajutorul în cazul în care nu ai înțeles ceva din jocul propus de mine.

Dacă îți doreşti un articol realizat in atelierul meu, te invit să vizitezi magazinul si pagina mea de facebook aici.
Mulțumesc 🙂

Brățara Bucuriei – Ziua provocărilor şi a lucrurilor duse la bun sfârşit (4)

Bun găsit bucurie!

Dragii mei, au trecut patru zile în care practicăm împreună exercițiul bucuriei şi creativității. Cu fiecare zi, ne apropiem şi mai mult de sufletul nostru, de latura noastră creativă şi jucăuşă. 

Pentru mine, ziua de ieri a fost o zi a provocării şi a contradicțiilor. De-a lungul zilei, am avut în minte harta bucuriei şi acest exercițiu care m-au ajutat să depăşesc momentele mai agitate. Exercițiul pe care-l practicăm împreuna, m-a scos în cele din urmă din zona mai puțin însorită a existenței noastre, în care, de cele mai multe ori avem tendința de a aluneca împinşi fiind de factorii externi cărora le acordăm o importanță cu mult mai mare decât s-ar cuveni.

Mi-am propus să finalizez proiecte începute în ultimele săptămâni, să mă dedic activității mele de suport şi ajutor pentru ceilalți pe care o presupune latura profesională a vieții mele şi să-mi deschid sufletul în fața oamenilor cu care interacționez şi pe care de cele mai multe ori îi ținem la distanță şi evităm să le împărtăşim din trăirile, părerile şi gândurile noastre.

Astfel, am căutat să exersez şi să descopăr bucuria chiar şi în zilele în care am fi tentați să credem că ar fi cu neputință să facem asta. La final, nu am uitat de exercitiul creativ pe care îl presupune acest joc şi am realizat a patra piesă din brățara bucuriei.
 


Dacă dorești, te invit să ne prezinți experiența ta, printr-un comentariu la postările mele sau direct pe grupul de exercițiu la care te poți alătura aici.

Oricând poți să-mi adresezi o întrebare sau să-mi ceri ajutorul în cazul în care nu ai înțeles ceva din jocul propus de mine.

Dacă îți doreşti un articol realizat in atelierul meu, te invit să vizitezi magazinul si pagina mea de facebook aici.
Mulțumesc 🙂

Brățara Bucuriei – Ziua luminii (3)

„Bucuroşi? Bucuroşi, bucuroşi!”, strigă glasul de copil 🙂

Glasul sufletului nostru este glasul copilului nostru interior, delicat şi melodios precum sunetul frunzelor de copac în adierea vântului, precum susurul cristalin al apei de izvor, precum liniştea caldă a unei zile însorite de vară.

Aşa este glasul sufletului nostru. În momentele în care trăim bucuria, ne putem ascuta cântecul minunat al vieții.

Suntem deja după a treia zi în care am ales să trăim bucuria. Pe cât de greu mi-a părut la început să-mi aleg activitățile, să le notez ordonat pe o hartă şi apoi să am grijă să îndeplinesc conştiincios fiecare activitate notată acolo, pe atât de simplu şi natural descopăr acum că toată ideea acestui exercițiu este aceea de a ne îndrepta atenția către bucurie, cu sau fără respectarea strictă a activităților notate. 

Dacă ai ales să faci acest exercițiu împreună cu mine, sau l-ai început mai târziu, sau poate, cine ştie, vei alege să-l faci într-un alt moment, ți-ai dat sau îți vei da seama că tot ceea ce ai inclus pe harta ta mentală este o intenție. Dacă într-una dintre zile nu vei putea realiza una sau mai multe din activitațile stabilite, nu este nici-un fel de problemă, intenția pe care ți-ai setat-o este primul pas către îndeplinirea obiectivului tău. Cu ajutorul acestui joc, nu facem decât să ne deschidem sufletul şi să primim bucuria din orice parte ar veni ea. Veți rămâne surprinşi când veți constata cât de multe momente, activități, întâmplări, ne pot face bucuroşi. Important este să învățăm să le primim cu inima deschisă.

Am realizat în semn de recunoştință pentru această zi minunată în care m-am bucurat de soare, de zâmbetul oamenilor, de momentul în care am hotărât să-mi cumpăr rochia pe care mi-o doream; o piesă nouă din brățara bucuriei. Este o piesă realizată uşor stângaci dar caldă precum soarele de ieri.

Dacă dorești, te invit să ne prezinți experiența ta, printr-un comentariu la postările mele sau direct pe grupul de exercițiu la care te poți alătura aici.

Oricând poți să-mi adresezi o întrebare sau să-mi ceri ajutorul în cazul în care nu ai înțeles ceva din jocul propus de mine.

Dacă îți doreşti un articol realizat in atelierul meu, te invit să vizitezi magazinul si pagina mea de facebook aici.
Mulțumesc 🙂

Brățara Bucuriei – ziua prieteniei şi a bunei dispoziții (2)

Bună dimineața, oameni creativi!

Ieri a fost a doua zi în care am primit bucuria, am desfăşurat activitățile stabilite pe harta mentală şi  am creat un obiect în semn de recunoştință pentru bucuria trăită.

Mie, ziua de ieri mi-a adus o mulțime de momente în care am simțit energia bucuriei. Mi-am propus să îmi ofer un desert la masa de prânz şi l-am primit cu multă bucurie, cu atât mai mult cu cât, mi-a amintit de torturile mamei mele, a căror compoziție cremoasă, însiropată şi aromată mi-au bucurat copilăria. În a doua parte a zilei, m-am relaxat dansând si ascultând melodiile unei cântărețe pe care am descoperit-o acum câțiva ani datorită unei foarte bune prietene. Este vorba despre Zaz, o minunată cântăreață care emană bucurie prin toți porii atunci când cântă. Pe lângă asta, m-am bucurat de compania colegilor mei; ne-am plimbat şi am savurat o cafea la fântâna clipocitoare din capătul străzii 🙂

La final de zi, am realizat a doua piesă din brățara bucuriei.

Dacă dorești, te invit să ne prezinți experiența ta, printr-un comentariu la postările mele sau direct pe grupul de exercițiu la care te poți alătura aici.

Oricând poți să-mi adresezi o întrebare sau să-mi ceri ajutorul în cazul în care nu ai înțeles ceva din jocul propus de mine.

Sper să aveți o zi minunată şi plină de momente vesele şi bucurie.


Dacă îți doreşti un articol realizat in atelierul meu, te invit să vizitezi magazinul si pagina mea de facebook aici.
Mulțumesc 🙂

 

Brățara Bucuriei – exercițiu de creativitate și redescoperire a bucuriei