Rușinea și frica ne omoară cretivitatea și ne împiedică să trăim cu bucurie

Uneori îndrăznesc și am curajul să încerc și să realizez lucruri pe care nu le-am mai făcut niciodată; alteori sunt atât de închisă și refuz să mă implic sau să încep activități în care simt că nu dețin controlul, la care nu mă număr nici măcar printre practicanți dacă nu printre cei buni cunoscători.
Destul de clasică povestea, nu-i așa 🙂 ? Într-o formă sau alta, cu toții ne regăsim în această poveste. Am constatat însă că majoritatea lucrurilor pe care evit să le fac, sunt lucruri pe care le-am încercat la un moment dat și din diverse motive am renunțat să le reiau sau să le practic. De ce asta? Motivele iți sunt destul de cunoscute:
– mi-e rușine că nu știu;
– alții sunt foarte buni la asta și vor râde de mine;
– ‘ar fi trebuit’ să cunosc asta până la această vârstă, și voi fi judecată;
– e prea târziu să mă mai apuc de învățat acum; trebuia să fii știu deja…
Și lista poate continua în aceeași notă, o notă a rușinii, a fricii de a fi judecat și arătat cu degetul precum și a fricii de a ne angaja în activități la care nu deținem controlul, pe care nu le cunoaștem și ne fac să fim  ‘expuși’.
Pe de alta parte, în ceea ce mă privește, atunci când iau contact cu ceva nou-nouț, de care nu am mai auzit sau pe care nu l-am mai experimentat niciodată, curiozitatea copilului din mine mă îndeamnă să încerc acel lucru fără să stau prea mult pe gânduri…dar și în cazul acesta, de cele mai multe ori, lucrurile ajung să fie trimise în categoria lui ”eu nu pot”, nu sunt suficient de bună, e prea târziu pentru mine să mai prind acest tren ….hmmm! Stop și de la capăt.
IMG-20180527-WA0021
Când eram copil, îmi doream o bicicletă. Nu aveam o bicicletă și nici nu știam să merg pe bicicletă, dar lucrul acesta nu m-a împiedicat să învăț. În jocul nostru, am învățat mersul pe bicicletele copiilor de la bloc, și asta mi-a adus atâta bucurie… Procesul de învățare a fost unul mai lung pentru că nu aveam bicicletă orîcând la îndemână pentru a exersa, dar niciodată nu m-am gîndit că ar fi cazul să renunț. Nici lipsa bicicletei, nici faptul că eram printre codașele cartierului la mersul pe bicicletă nu m-au descurajat.
Asta încerc să fac și acum, cu sau fară bicicletă, cu niște ani în plus sau în minus, încerc să-mi amintesc de modul în care învață un copil. Rușinea și frica de a nu fi judecat, de a fi mai puțin bun decât cei din jur, de a nu avea control, sunt bariere pe care ni le creăm atunci când devenim adulți, sunt ziduri în spatele cărora ne ascundem, modalități prin care ne înăbușim cretivitatea, creșterea și dezvoltarea.
Lasă rușinea de o parte, amintește-ți cât de frumos este să te abandonezi în procesul de cunoaștere și învățare. Bucură-te de fiecare activitate care te atrage sau pe care intenționezi să o cunoști… rușinea nu aduce nimic bun, ne mutilează, ne taie aripi, ne ține pe loc… tot ceea ce proiectăm prin frica de a nu fi judecați, prin rușine și neîncredere, ne țin pe loc, nimic creativ și constructiv nu poate decurge de aici.
Întinde-ți aripile și zboară… let it go and flow with life.
Dacă ai o poveste de împărtășit cu noi, scrie-mi pe cami.handmade@gmail.com sau lasă un mesaj aici pe blog. 
Gândurile si experiențele tale îi pot inspira și pe alții aflați pe acest drum al cunoașterii și redescoperirii creativității.
Namaste ❤