Magia sărbătorii de Halloween

Sărbătoarea de Halloween își are originile în tradiția antică europeană, în vremurile în care oamenii își duceau viața într-o strânsă legătură cu pamântul, natura și anotimpurile. În cultura celtică, data de 31 octombrie marca sfârșitul unui an și intrarea într-o perioadă de odihnă.

Pe măsură ce se apropie sezonul rece, Mama Pamânt începe să se închidă: copacii își scuturat frunzele, unele animale intră în hibernare, întreaga activitate a lumii și a naturii își încetinește ritmul. Vechiul este pe moarte și totul se întoarce spre interior lăsând loc și răgaz noului ce se va naște la primăvară.

Privindu-ne ca parte din acest univers, și noi ca și natura ne supunem acestei ciclicități. Chiar dacă conștientizăm sau nu asta, suntem parte din acest univers și in același timp reflectam în noi întregul univers. Noaptea de Halloween este momentul perfect în care putem elibera și onora tot ce am lăsat în urmă în viața noastră. Fie că este vorba de o iubire trecută, de idei, gânduri, emoții, un loc de muncă sau o relație de prietenie pe care le-am trăit, acesta este un moment în care putem mulțumi cu recunoștință tuturor acestor experiențe, pregătindu-ne în acest fel să îmbrățisăm noul ce urmează să apară în viața noastră.

Conform tradiției, se crede că în seara de Halloween morții sunt liberi să se miște în planul fizic, pămîntul fiind deschis la ideea de moarte. Dar moartea nu trebuie să ne sperie, ea simbolizând șansa pe care natura ne-o oferta an de an de a face loc noului în viețile noastre.

Noaptea de Halloween este de asemenea un moment minunat în care putem lucra la dezvoltarea inuiției, un moment favorabil pentru creativitate, vis și vindecare.

Așadar, anul acesta, pe lângă costumele și bomboanele de Halloween, vă invit să facem loc și aspectelor mai sacre ale acestei sărbători și să ne oferim un moment de introspecție. Să mulțumim Universului pentru lucrurile bune sau mai puțin bune pe care le-am trăit anul acesta, să fim recunoscători persoanelor din viața noastră, să ne deschidem inima şi să privim în interior, să ne iubim şi să iubim tot ceea ce suntem împreună cu tot ceea ce este, conştienți că suntem parte dintr-un întreg.

Vă îmbrățișez cu drag și lumină, inimi frumoase ♡.